Tribunalul București a amânat la ultimul termen, pentru data de luni, 20 noiembrie, judecarea dosarului Colectiv, în care sunt inculpați fostul primar Cristian Popescu-Piedone și patronii clubului.
Decizia de amânare, motivată de instanță prin faptul că nu au fost citate două părți civile în Italia, i-a nemulțumit pe părinții tinerilor decedați în urma incendiului de la Colectiv.
"A fost o nouă amânare, restul este spectacol. De două luni discutăm că nu sunt traducători. Eu știu că citațiile astea le face un angajat de-al lor. Ar trebui să răspundă cineva că nu s-a trimis prin poștă sau ... lucruri din astea. Eu nu îmi imaginez că cel mai mare tribunal din țară nu are traducători, nu are posibilitatea să trimită o corespondență așa cum trebuie. (...) Vreau să îi văd pe vinovați judecați și condamnați, asta ar însemna pentru mine să se facă dreptate, pentru că sunt oameni care au greșit capital acolo. În momentul în care ai 65 de morți, când ai atâția răniți și vezi că toată lumea este fericită, bine mersi acasă, în libertate, asta este înfiorător. Nu cred că foarte mulți ar putea suporta așa ceva. Eu sper să se trezească într-un târziu, să nu mai fim luați la mișto, să vedem numai zâmbete și glumițe în sala de judecată", a declarat Eugen Iancu, fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010 și tatăl unui tânăr care s-a stins din viață în spital, la trei săptămâni de la incendiu.
Patronii clubului Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu — sunt acuzați de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecați Daniela Niță — patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist), precum și persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, potrivit Agerpres.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".
Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, (...) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL".
Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Sectorului 4 al municipiului București. De asemenea, au fost deferite justiției alte trei persoane din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu — șef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminița Ganea — consilier superior, Ramona Sandra Moțoc — referent superior, ambele în cadrul aceluiași serviciu.
Potrivit DNA, infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpaților constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.