Întreaga autostradă este deosebit de aglomerată, sâmbătă dimineaţă din cauza numărului mare de maşini care se deplasează către staţiunile de pe litoral, arată poliţiştii de la Centrul Infotrafic.
Încă de la ora 5.00 a dimineţii de sâmbătă, s-a aglomerat pe tronsonul Bucureşti – Brăneşti – Fundulea. În jurul orei 7.00 aglomeraţia s-a mutat la ieşirea de pe autostrada A4 către DN39, mai exact pe drumul care duce către staţiunile din sudul litoralului (Eforie, Tuzla, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche). Aici s-a format o coloană de autovehicule de aproximativ un kilometru, arată Centrul Infotrafic al Poliţiei Române care le recomandă şoferilor să aleagă podul nou ca să evite zona de lucrări de pe vechiul pod de la Agigea.
„La staţia de taxare de la Feteşti nu sunt semnalate probleme de fluenţă deocamdată, însă, pentru a nu se forma coloane de autovehicule în orele următoare, amintim conducătorilor auto că, prin staţia de taxare se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577”, mai arată centrul Infotrafic.
Poliţiştii estimează că, în următoarele ore, va fi aglomerat DN39, dintre Constanţa şi Vama Veche.