Şeful poliţiei rutiere din Teleorman, Dănuţ Dobre, a doborât orice record în materie de şpăgi derizorii. Procurorii anticorupţie spun despre poliţist că a primit mămăligă, mâncare pentru câini, pastramă de oaie şi ţuică în schimbul unor permise de conducere.
Nu s-a lăsat mai prejos nici un comisar şef din IGPR, Mihai Axente, cercetat de procurori după ce ar fi cerut şi primit mită un pat din lemn de frasin, carne de miel şi mai multe sticle de vin. Totul, pentru a închide ochii la neregulile descoperite în urma unor controale la Biroul Rutier din Vaslui.
Un bax de vin, unul de apă minerală şi 15 fripturi au făcut parte, spun procurorii DNA, din lista de "cadouri" primite de la un suspect de furt calificat de către comisarul şef Mirel Mişu Mindinică. În schimb, comisarul trebuia să dea o soluţie favorabilă într-un dosar penal.
O mită inedită a primit şi un fost judecător din Ploieşti. Cu gândul la bunăstarea vieţii de apoi, magistratul a cerut de la un inculpat un cavou, potrivit DNA.