"Pacienţii mei erau cei care mergeau acasă pentru a muri. Am trăit împreună cu ei câteva momente incredibile. Am stat cu ei în ultimele trei până la 12 luni din vieţile lor", îşi începe povestea Bronnie Ware, pe Huffington Post.
"Oamenii cresc enorm atunci când se află faţă în faţă cu propria moarte. Am învăţat să nu subestimez capaciatea fiecăruia de a creşte. Unele schimbări au fost fenomenale. Fiecare a experimentat o varietate de emoţii, aşa cum era de aşteptat. Mai întâi negare, apoi frică, apoi furie, remuşcare, mai multă negare şi, într-un final, acceptare.
Fiecare dintre pacienţi şi-a găsit însă pacea, înainte de a pleca dintre noi. Atunci când erau întrebaţi de regrete sau de lucruri pe care ar fi dorită să le facă altfel în viaţă, am observat câteva teme comune", scrie Ware, după care înşiră cele mai comune cinci dintre ele.
1. Aş fi vrut să am curajul să trăiesc o viaţă a mea, nu viaţa pe care alţii o aşteptau de la mine
2. Aş fi vrut să nu fi muncit atât de mult
3. Aş fi vrut să am curajul să îmi exprim sentimentele
4. Aş fi vrut să menţin o legătură mai strânsă cu pritenii
5. Aş fi vrut să-mi îngădui să fiu mai fericit