1. Oraşul Santorini
Cu aproximativ 3.500 de ani în urmă, ca urmare a unei explozii vulcanice în Marea Egee s-a format un arhipelag minunat format din cinci insule. Numele arhipelagului, Santorini, îl poartă şi insula principală a acestuia. Orice persoană care a vizitat acest loc, cel puțin o dată, nu va putea să-l mai uite vreodată, scrie Rador.
2. Oraşul Castellfollit de la Roca
Locuitorii oraşului Castellfollit de la Roca şi-au ales un loc periculos în care să trăiască. Aici casele sunt amplasate pe marginea falezei, care se ridică la o înălţime de 50 de metri. Astfel, circa o mie de locuitori ai Castellfollit de la Roca trăiesc, literalmente, în case cu vedere la marginea prăpastiei.
3. Oraşul North Bondi
Această suburbie din Sydney, Australia, se înalţă deasupra faimoasei plaje Bondi Beach, unde surferii vin să cucerească unele dintre cele mai mari valuri din această ţară.
4. Oraşul Madeira
Arhipelagul tropical cu peisaje spectaculoase – Madeira – este, pe bună dreptate, numit „grădina plutitoare” sau „perla Atlanticului”. Să vizitezi locuitorii acestui loc uimitor merită fie şi pentru vederea de la ferestrele caselor lor.
5. Oraşul Sintra
Sintra este loc care a fost preamărit de romanticii secolului al XIX-lea și admirat de regii portughezi. Sintra a fost venerat de vechii celţi şi reconstruit conducătorii mauri. Acest oraş misterios este o adevărată bijuterie a Portugaliei.
6. Oraşul Tropea
Tropea este o stațiune unică din sudul Italiei, renumită nu doar pentru albastrul de smarald al mării, ci şi pentru faptul că, aici, o parte din case sunt construite pe vârful unei stanci. Conform legendei, oraşul a fost construit de Hercule care, întorcându-se din Spania s-a oprit pe frumoasa „coastă a zeilor”. Orașul s-a dezvoltat pe o faleză greu accesibilă la o altitudine de 60 de metri.
7. Oraşul Cape Town
Cape Town este un port exotic de la capătul Africii, situat pe coasta Oceanului Atlantic. După acesta urmează doar Antarctica!
8. Oraşul Bonifacio
Uimitorul oraş Bonifacio se află la o altitudine de 70 de metri deasupra Mării Mediterane. Acesta este un orăşel pitoresc din Corsica, situat chiar pe stânci. Probabil, locuitorii acestuia nu se mai tem demult de înălţime.
9. Oraşul Manarola
Acest oraş pitoresc din provincia italiană Liguria parcă ar creşte din coasta muntelui. La o asemenea vedere uimitoare de la ferestră localnicii nu trebuie să mai viseze, deoarece este aceeaşi din fiecare casă!
10. Oraşul Ronda
Ronda este un oraş antic din provincia Málaga din Spania. Acesta se află la o altitudine de 750 de metri deasupra nivelului mării pe două platouri muntoase unite printr-un pod peste un chei situat la o înălţime de 100 de metri. Descrierea în cuvinte a priveliştii uimitoare de la ferestrele caselor localnicilor este aproape imposibilă.