Dacia Logan este lider detașat în topul celor mai vândute modele în România în 2018, în timp ce Duster și Sandero au completat podiumul. Skoda Octavia a rămas cea mai vândută mașină de import după o luptă echilibrată cu Renault Clio.
Piața auto din România a înregistrat anul trecut o creștere de 23% la peste 130.000 de unități, potrivit datelor raportate anterior de DRPCIV.
Creșterea semnificativă a înmatriculărilor nu a produs însă surprize majore în clasamentul general pe modele publicat în această săptămână de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Astfel, în clasamentul constructorilor, Dacia rămâne lider detașat cupeste 51.000 de unități comercializate după o creștere de 29%. Lupta pentru locul doi a fost una mult mai aprinsă între Volkswagen, Skoda și Renault, care au fost despărțite de circa 2.000 de unități. În plus, acestea au fost și singurele mărci care au reușit să treacă de pragul de 10.000 de unități livrate în cursul anului trecut.
Ford și Opel și-au trecut în cont locurile 5 și 6, în timp ce prima schimbare comparativ cu anul trecut apare abia pe locul 7: cu aproape 6.300 de unități livrare, Hyundai a reușit să depășească Toyota (aproape 5.200 de unități), ca urmare a unei creșteri de aproape 50%.
Ultimele două locuri din top 10 sunt ocupate de Suzuki și Fiat, după ce constructorul italian a raportat în mod surprinzător o dublare a vânzărilor de la 2.000 la aproape 4.200 de unități.
În clasamentul pe modele, primele șase poziții au rămas neschimbate comparativ cu anul trecut, însă și aici se pot observa anumite tendințe.
Dacia Logan rămâne de departe cea mai vândută mașină din România cu peste 21.000 de unități, după o creștere de 30%. Pentru Dacia, cea mai mare creștere procentuală a fost însă înregistrată de Duster, care își consolidează locul doi cu aproape 13.000 de unități (+49%). În acest context, Dacia Sandero rămâne pe locul trei după o creștere ceva mai modestă, de aproape 21%, la puțin peste 10.000 de unități. De altfel, cele trei modele Dacia au fost și singurele care au depășit pragul de 10.000 de unități.
Marele semn de întrebare pentru 2018 a fost dacă Renault Clio va reuși să devină mașina de import cu cele mai mari vânzări în România. Pe parcursul anului, subcompacta franceză a surclasat sporadic Skoda Octavia, însă la bilanțul de final de an modelul de la Mlada Boleslav a fost din nou câștigător. Diferența a fost însă mai degrabă infimă, de numai 72 de unități: Octavia a ocupat locul 4 cu 5.466 unități (+13%), în timp ce Clio a rămas pe locul 5 cu 5.394 de unități (+41%).
Dacia Logan MCV a rămas pe locul 6, în timp ce Volkswagen Polo a înregistrat un salt consistent de pe locul 13 pe locul 8 după o creștere a vânzărilor cu 50%, la circa 3.500 de unități. Subcompacta germană a surclasat astfel Renault Megane, în timp ce Skoda Rapid, care a fost înlocuit în gama cehilor de noua Scală, și-a păstrat locul nouă în fața lui Ford Focus.