Cert este că imaginile, cu un puternic impact emoţional, surprind o creatură înfiorătoare, ce pare a fi rechin. Cu o lungime de 3,5-4 metri, bestia pare să fie un rechin adult, însă, contrar speculaţiilor, nu ar fi vorba despre un rechin tigru, ci de o cu totul altă specie rămasă, până în acest moment, necunoscută.
În fotografii se vede clar că monstrul se află pe o barcă de pescari, despre care se ştie că are ca domeniu de activitate pescuitul de rechini.
Dacă, iniţial, se anunţase că rechinul a fost "predat" autorităţilor australiene, ulterior au apărut informaţii potrivit cărora monstrul ar fi fost vândut pe piaţa neagră, iar capul i-ar fi fost păstrat ca trofeu.