"Principalul argument (al trecerii contribuţiilor de la angajat la angajator, n.r.) este acela că deficitul pe zona de pensii, unul foarte mare în anii trecuţi, se va reduce semnificativ. În anul 2015, deficitul pe pensii era de 18 miliarde de lei, iar acum acesta se reduce până la 7 miliarde lei, în acest an, ceea ce înseamnă o diferenţă foarte, foarte mare. De asemenea, teama angajatului de a avea riscul ca să nu aibă pensie după plata contribuţiilor va dispărea", a spus Teodorovici.
Întrebat de ce este nevoie de schimbări dese ale sistemului fiscal, ministrul Finanţelor a precizat că România stă bine din punct de vedere fiscal, la nivel regional şi local, dar trebuie o simplificare, o debirocratizare.
"Se doreşte o simplificare agresivă (a sistemului fiscal, n.r.), în sensul bun. Toţi contribuabilii trebuie să se aştepte la lucruri bune în ceea ce priveşte zona bugetar-fiscală. În acest an nu vom mai avea taxe noi, impozite noi etc. În următoarea lună veţi vedea foarte multe astfel de măsuri care vor fi foarte, foarte bine primite atât de mediul de afaceri, cât şi de persoanele fizice. România, în contextul local şi regional, stă bine din punct de vedere fiscal. Partea de acţiune este legată de simplificare. De exemplu, pentru fiecare plic pe care Fiscul îl trimite celor vizaţi, plăteşte cam 3 lei şi ceva pe operaţiune, deci avem 10 milioane de euro pe an. Vor fi acţiuni clare de simplificare. Cum spuneam şi cu Formularul 600 care dispare şi din cinci rămâne o singură abordare, va fi o versiune online, simplu de completat, fără niciun fel de altă problemă şi complicaţii. Inclusiv cu transferul de 2% către ONG. În acel formular unic va fi o rubrică dedicată posibilităţii de a transfera doi la sută către ONG", a explicat oficialul.
Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%.