"Anul acesta găsim banii necesari pentru a acoperi această alocație. Și pentru anul viitor vom găsi aceste resurse. Discuția se va purta desigur și cu Fondul Monetar Internațional și cu Comisia Europeană, pentru că vor veni la București în această lună, spre finalul ei. Cei de la FMI sau Comisia Europeană doresc să vadă de unde contrabalansezi o măsură aplicată cu altceva... ", a spus Teodorovici.
El a precizat că există locuri de unde se pot tăia cheltuieli pentru a suporta creșterea alocațiilor.
"Avem de unde să tăiem, ca și cheltuieli, fără să afectăm investițiile. Suntem într-o situație în care mai putem să umblăm acolo în anumite zone unde s-au cheltuit banii nejustificat, în special în adminstrația centrală, și cheltuielile legate poate și de funcționare. Trebuie regândit și sistemul în sine. E nevoie să și centralizăm o parte din achizițiile publice pentru care nu mai trebuie să cheltuim foarte mulți bani. Sunt modele europene", a explicat ministrul Finanțelor.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care este dublată alocația pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei.
Sursa: agerpres.ro