Săptămâna viitoare Ministerul de Finanţe intenţionează să prezinte Guvernului proiectul de rectificare bugetară, a declarat ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici, în cadrul unei conferinţe de presă, de joi.
"Încercăm ca săptămâna viitoare să venim în faţa Guvernului cu proiectul de rectificare bugetară", a declarat Teodorovici, la Palatul Victoria.
De asemenea, întrebat dacă a avut consultări cu Administraţia Prezidenţială pe tema rectificării bugetare, ministrul de finanţe a precizat că: “Am avut discuţii cu toţi purtătorii principali de credite care au făcut subiectul rectificării, care au cerut anumite sume, să spunem în plus faţă de ceea ce aveau deja alocat, şi încercam că săptămâna viitoare să venim în faţa Guvernului cu proiectul de rectificare bugetară”.
“Discuţii am avut inclusiv cu Palatul Victoria şi repet, acolo unde se justifica, unde sunt facturi primite sau în curs de a fi primite până la final de an, vom lăsa sumele aferente, pentru a fi plătite. Altfel ne încărcăm şi nu se face o economie în acest fel”, a completat ministrul finanţelor publice.