În total, de la reizbucnirea conflictului, au murit peste 150 de oameni. În Fâşia Gaza sunt aproximativ 350 de români. Ministerul Afacerilor Externe de al Bucureşti a transmis că este pregătit pentru a oferi sprijin celor care au nevoie.
Un singur atac cu rachetă al armatei israeliene a ucis zece membri ai aceleiași familii palestiniene. În mod miraculos, un bebeluș a supraviețuit și a fost găsit sub dărâmături la pieptul mamei moarte.
Armata israeliană a anunțat că a lansat o rachetă asupra unei clădiri în care locuiește liderul politic al Hamas din Fâșia Gaza. Israelul nu a menționat, însă, dacă acesta se afla în casă.
Deși Israelul a insistat că vizează doar ținte Hamas, numărul victimelor colaterale e în creștere. Egiptul a deschis granița terestră cu Gaza și a trimis zece ambulanțe în enclava palestiniană pentru a evacua și a trata în spitalele sale palestinienii răniți în bombardamente.
Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, până acum au murit cel puțin 145 de palestinieni, inclusiv 41 de copii, în timp ce peste 1.000 au fost răniți. De când a început conflictul, cel puțin 10 israelieni și-au pierdut viața, iar peste 600 au fost răniți. În Fâşia Gaza sunt aproximativ 350 de români.
Bogdan Aurescu, ministrul de Externe (la un post TV): „Până în acest moment, nu am primit cereri de asistență consulară din partea cetățenilor români, însă am contactat reprezentanții comunităților de români. Acolo există în jur de 320-350 de cetățeni români, inclusiv cu dublă cetățenie, care ar putea să aibă nevoie de un sprijin consular consolidat.”