La fel ca în cazul scenariului privind renegocierea PNRR pentru modificarea procentului din PIB alocat pensiilor, Florin Cîţu le-a reproșat partenerilor de la PSD că aruncă în spațiul public tot felul de teme, înainte de a le discuta în Coaliție, pentru a vedea dacă sunt eficiente și sustenabile.
"O plafonare sau o intervenţie în piaţă într-un astfel de context duce la penurie. (...) În momentul în care noi începem să intervenim câte puţin în fiecare piaţă, vom distruge tot ceea ce am câştigat în ultimii ani”, a comentat Cîţu, la un post TV, propunerea PSD de plafonare a prețurilor alimentelor.
Preşedintele Senatului a mai precizat că niciun producător nu va dori să mai investească într-o industrie în care preţurile sunt plafonate, iar România nu merge în această direcţie.
Pe de altă parte, liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că măsurile gândite de social-democrați nu merg pe ideea de a obliga producătorii să vândă sub costul de producție, ci să-i compenseze.
„Asta înseamnă că statul român, ca şi în aceste două luni când am plafonat preţul energiei, intervine şi subvenţionează o parte din acest preţ. Am văzut oameni politici care susţin că s-a întâmplat o nenorocire şi îi omorâm pe producători. Am zis că vom veni cu un astfel de proiect după ce vom avea discuţii atât cu hipermarketurile, cât şi cu producătorii. Cu primul-ministru am avut discuţia, să se creeze aceste grupe de lucru şi apoi ministrul de resort să vină în coaliţie, să prezinte propunerile şi să decidem politic. Cred că acesta este un mers constituţional şi normal, aşa cum ne dorim cu toţii”, a precizat președintele Camerei Deputaților și al PSD.
Marcel Ciolacu a explicat că, în linii mari, dacă se va ajunge la plafonarea preţurilor alimentelor, se va aplica acelaşi principiu ca în cazul energie.