Ștefan Olteanu a retrăit momentele dramatice din timpul incendiului care a avut loc vineri seara în clubul Colectiv, în care 30 de oameni și-au pierdut viața și alți aproximativ 180 au fost răniți.
”Este un moment dificil că trebuie să retrăiesc acele momente. Pe culoarul care făcea accesul către club ne întâmpina o mare de oameni cu părul ars, oameni care nu-şi puteau tine mâinile pe lângă corp din cauza arsurilor. Ţipau, urlau. Impactul emoţional era uriaş”, a povestit Ștefan Olteanu, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV.
Acesta a mai menționat că la intrarea în club se aflau circa 15 persoane în stare de inconştienţă, pe jos.
”Am organizat două categorii de personal. Unii s-au ocupat de transportul victimelor către ambulanţe; cu ceilalţi am intrat în club. Numai aşa puteam face o evaluare primară”, a continuat șeful biroului coordonare intervenţii ISU.
Situația cu adevărat tragică era în înteriorul clubului, mai spune Ștefan Olteanu.
”A fost greu. Era foarte dens fumul. Se vedea doar pardoseala. Ne-am aplecat. Am găsit oameni căzuţi. Am salvat dintre ei peste 30”, a declarat Olteanu.”Mi-a căzut staţia când am intrat în club. Când am încercat s-o ridic am găsit două persoane. Le-am scos”, a adăugat acesta.