”Nu am primit niciun ban. Nu am atins niciun ban. Ieri am văzut prima dată dosarul. Nu, n-am atins niciun ban. Au fost nişte provocări...”, a spus Nelu Tătaru, la Parlament.
Prezenta alaturi de clientul sau, avocata lui Tataru a afirmat ca fostul ministru știa că este urmărit încă din perioada în care în spațiul public au apărut acele discuții controversate despre dosarele din pandemie.
"Știa că în spital sunt băieți cu ochi albaștri, știa că este urmărit”, a afirmat aceasta.
Momentul flagrantului. IMAGINI cu ministrul-medic care ar fi luat ȘPAGĂ. Detaliile uluitoare din ancheta explozivă a DNA
”Dacă există în cei peste 20.000 de pacienţi pe care i-am internat, pe care i-am tratat, pe care i-am operat sau pe care doar i-am consultat, vreunul care să spună în această viaţă că doctorul Tataru a cerut sau a continuat actul medical, atunci... Ca să vă înţelegeţi foarte bine, 60%, mai mult de 60% din timpul meu în Huşi este în spital. Spitalul este casa mea. Acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc, mănânc împreună cu colegii mei. Recunoştinţa mea este zâmbetul lor, recunoştinţa mea este faptul că ei pot pleca pe picioare acasă şi zâmbetul care îl primesc inclusiv în oraş”, a arătat fostul ministru.
"Nu vreau să consider nimic. Vreau sa vad exact ce s-a întâmplat. Nu reproșez absolut nimic (PNL-ului - n.r.).
Nelu Tătaru/ Inquam Photos / George Călin
Telefonul meu e sub sigiliu la DNA la în acest moment. Nu m-a sunat nimeni (dintre membrii PNL - n.r.)
În acest moment, să alegi între cineva care are un dosar de mult timp și cineva la care lucrurile sunt în faza de cercetare...Este dezamagire în contextul în care prezumția de nevinovăție nu e luată în considerare.
Nu, nu există (bani - n.r.). Eu nu am văzut acești bani", a mai spus fostul ministru al Sănătății, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.
Avocata lui Tatru a intervenit, menționând că dacă pacienții "au venit într-adevăr cu atenții, dl Tătaru le-a refuzat".