“Vor apărea îmbolnăviri este inevitabil, noi sperăm ca răspândirea să fie reduse la minimum, să avem o creștere ușor perceptibilă de la o zi la alta. Astăzi ne aflăm pe un platou până într-o 1.500 de cazuri”, a declarat Tătaru.
Ministrul Sănătății a fost întrebat și dacă ia în calcul modificarea procedurilor, ca urmare a criticilor și propunerilor venite din partea părinților, sindicatelor și elevilor, Nelu Tătaru a afirmat că acest lucru nu se poate face atât timp cât nu sunt cunatificate efectele măsurilor deja aplicate.
“Mai avem o problemă de evaluare a tuturor regulilor. Urmează perioada de 10-14 zile, în care vedem efectul respectării sau nerespectării acestor reguli, vom avea o evaluare după care vom decide zile modificarea ordinului comun de ministru al educației și al sănătății. Avem multe observații pe care noi ni le asumăm, dar mai întâi evaluam”, a spus Tătaru.