Ovidiu Popescu este acuzat că a organizat impropriu şi a condus defectuos expediţia din anul 2017 în timpul căreia fiica sa de 13 ani, Dor Geta Popescu, Erik Gulacsi, de 12 ani, au decedat într-o avalanşă produsă în Masivul Retezat.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului General, procurorii de la Secţia penală au trimis în judecată, marți, un inculpat, precum şi o persoană juridică (o asociaţie constituită în scopul de a organiza expediţii în munţi înalţi, a promova activităţi sportive la mare altitudine, a dezvolta şi susţine practicarea sporturilor şi a activităţilor montane, sporturilor extreme la nivel de performanţă şi recreativ), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
În comunicat nu este menționat numele, însă surse judiciare au confirmat pentru AGERPRES că cel trimis în judecată este Ovidiu Popescu, tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, iar persoana juridică este Asociaţia "Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov".
Cei mai buni alpinişti ai României, MORŢI în Retezat. Trupurile lor, coborâte după 12 ore
„Faptele reţinute în urma probatoriului administrat au constat în aceea că, în interesul şi în numele asociaţiei, prin informarea superficială asupra condiţiilor meteo, alegerea unui echipament inadecvat riscurilor de loc şi vreme, neutilizarea unui ghid montan calificat, prin călăuzirea pe un traseu montan nerecomandat în condiţii de iarnă (curba de nivel de sub creasta Colţilor Pelegii) şi ignorarea stării meteo severe, inculpatul a organizat impropriu şi condus defectuos o acţiune turistică în Masivul Retezat, către Vârful Peleaga, desfăşurată în ziua de 22.04.2017, cu consecinţa surprinderii în zona Şaua Berbecilor - Colţii Pelegii, în jurul orei 14.00 - 14.20, a membrilor grupului turistic din care făcea parte, de către o avalanşă în urma căreia au decedat doi copii", se menționează în comunicatul Parchetului General.
„Fără călăuzirea grupului pe un traseu cu expunere la producerea avalanşei în condiţii nivologice, de relief şi de vreme apte să conducă la declanşarea ei şi în lipsa oricăror alte măsuri de prevedere şi siguranţă pe care trebuia şi putea să le ia (asigurarea serviciilor unui ghid montan calificat, informarea corectă asupra vremii, considerarea şi aprecierea stării meteo constatate la faţa locului cu consecinţa păstrării unei distanţe între membrii grupului 6-10 metri, utilizarea unui echipament adecvat, prinderea în corzi ancorate), avalanşa nu ar fi avut loc sau cel puţin nu ar fi surprins şi antrenat membrii grupului, lipsind consecinţa producerii unor leziuni traumatice la cei doi copii, incompatibile cu viaţa”, potrivit procurorilor.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Hațeg.
Cei mai buni alpinişti ai României, MORŢI în Retezat. Trupurile lor, coborâte după 12 ore
Cum s-a petrecut tragedia de acum patru ani în care și-au pierdut viața Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi
Cei doi participau, alături de tatăl Getei, Ovidiu Doru Popescu, și alți apropiați la o ascensiune din circuitul 7 Munți din Grădina Carpaților.
FILMUL tragediei din Retezat: "Cel mai greu a fost să-i conving pe părinți să-și abandoneze copiii"
În dimineaţa zilei de 22 aprilie 2017, un grup de persoane în care se aflau şi copii, condus de alpinistul Ovidiu Popescu, a plecat de la o cabană situată în Munţii Retezat, cu intenţia de a se deplasa pe Vârful Peleaga. Grupul a fost surprins de o avalanşă în locul denumit "Căldarea Berbecilor", iar zăpada care a venit la vale a antrenat şi resturi de bolovani. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi au decedat după ce au fost surprinşi de avalanşă.
Cei mai buni alpinişti ai României, MORŢI în Retezat. Trupurile lor, coborâte după 12 ore
Salvamontiștii au dezvăluit după tragedie că cei doi adolescenți „nu aveau acel echipament tehnic, adică nu erau legați în coardă, nu erau în ham, nu aveau cască de protecție”.
Salvamontiștii dezvăluie cum s-a petrecut de fapt tragedia din Retezat
Operaţiunea de recuperare a celor doi adolescenţi decedaţi în Retezat a durat aproape 12 ore, salvamontiştii şi jandarmii montani confruntându-se cu condiţii extrem de dificile, din cauza traseului accidentat, acoperit cu zăpadă, şi a viscolului.
Cine erau Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi, cei doi alpiniști profesioniști-fenomen care au murit în avalanșa de acum patru ani
Dor Geta Popescu avea un mare vis. Îşi dorea să fie prima alpinistă din lume care termină circuitele Seven Volcanoes şi Seven Summits. Nici o altă fată nu reuşise acest lucru. La fel și Erik Gulacsi. El îşi dorea mult să înceapă şi să termine cele două circuite extrem de dificile, de escaladare a celor mai înalte vârfuri de pe fiecare continent și a celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent. Sora Getei Popescu - Crina „Coco” Popescu reușise pe 26 ianuarie 2011 să încheie circuitul Seven Volcanoes, devenind prima și cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat fiecare cel mai înalt vulcan.
Dor Geta Popescu era considerată alpinista fenomen a României. La doar 13 ani, reuşise să intre deja în Cartea Recordurilor. A reuşit în luna mai 2016 să doboare două recorduri mondiale de vârstă într-o singură lună, după ce a atins vârful Denali din Alaska şi Pico de Orizaba din Mexic. Avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Denali este cel mai înalt munte al continentului nord american. Este al treilea cel mai înalt vârf din Circuitul 7 Summits cucerit de Dor Geta Popescu (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent), după Everest (Nepal) şi Aconcagua (Argentina). Cu o înălţime de 6.190 de metri Denali (anterior denumit McKinley) este un munte cu grad înalt de dificultate dată de diferenţa mare între bază şi vârf.
Dor Geta Popescu a obţinut primul record când avea 10 ani, în august 2013, devenind cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Până atunci, recordul era de 12 ani şi 6 luni şi era stabilit de sora ei, în anul 2007. Un an mai târziu, în august 2014, Geta Popescu a reuşit să cucerească Vârful Damavand (5.671 de metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. Şi în acest caz, Geta a depăşit recordul surorii sale, stabilit în iulie 2008.
În decembrie 2015, Dor Geta Popescu a reuşit să devină cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893de metri) la doar 12 ani depăşind din nou recordul surorii ei din 2008. În luna februarie a anului 2016 a obţinut un alt record mondial de vârstă, când a urcat pe Aconcagua (6960 de metri), cel mai înalt vârf din America de Sus. A depăşit astfel un record deţinut încă din 2002 de o sportivă din America. Dor Geta Popescu era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, este campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă – copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă. A mai fost desemnată cel mai bun alpinist de altudine al anului 2015 şi din nou în 2016.
Erik Gulacsi era și el alpinist profesionist. Era coleg de club cu Dor Geta Popescu. Iubea muntele cu toată fiinţa luni şi de când a început să meargă i-a plăcut să ajungă pe cele mai înalte culmi. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani. A reuşit să escaledeze cele mai înalte vârfuri din România.
Erik a reuşit să ajungă în august 2016 pe vârful Elbrus la 5.642 de metri altitudine, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru, iar în ianuarie 2017 a stabilit un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua, 6962 metri, la doar 12 ani.