Denisa Cristina Peter, adolescenţă care s-a sinucis luni la Lugoj, nu a lăsat vreun bilet prin care să-şi justifice gestul extrem, însă apropiaţii cred că a făcut-o din pricina suferinţelor în dragoste.
Băiatul pe care îl iubea ar fi decis, se pare, să pună capăt relaţiei. Aceasta pentru că tocmai cu o zi înainte postase pe Facebook o fotografie cu el singur, lângă care a scris: "Uneori, când crezi că totul s-a sfârşit, viaţa îţi oferă un nou început!", postare care s-a bucurat de mai multe urări de încredere din partea prietenilor.
Vecinii, prietenii, colegii de şcoală, toţi cei care au cunoscut-o spuneau că era o fată frumoasă, cuminte şi respectuoasă. Nimeni nu înţelege ce s-a putut întâmplă în sufletul ei, scrie opiniatimisoarei.ro.