”Garda Forestieră Suceava a continuat verificările privind stabilirea provenienței celor 61,7 mc de lemn rotund de rășinoase confiscaţi pe 13.03.2020. Verificările au avut loc în zona de încărcare a materialului lemnos confiscat în martie, respectiv localitatea Sucevița (Pârâul Rotari) unde, în platforma primară din zona menționată, a fost constatată și inventariată cantitatea de aproape 130mc de lemn rotund. Ca urmare, s-a dispus ridicarea materialului lemnos și predarea în custodie, a întregii cantități de lemn rotund, către cea mai apropiată structură silvică.
De asemenea, în cadrul acțiunii care a continuat în fondul forestier au fost constatate mai multe cioate care nu prezentau urma unui dispozitiv circular, provenite din tăierea ilegală de arbori, cu un volum de 134,88 mc, apreciate a fi proveniența materialului lemnos indisponibilizat de Garda Forestieră Suceava în martie. Valoarea cioatelor constatate se ridică la peste 90.000 lei.
Lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava au efectuat lucrări premergătoare pentru întocmirea unui dosar penal pentru toate faptele constatate, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Odată cu verificările desfășurate, reprezentații I.P.J. Suceava desfășoară activități specifice de cercetare, în cadrul unui alt dosar, pentru distrugere de arbori și pentru utilizarea unui posibil dispozitiv de marcat artizanal, urmând să fie aplicate sancțiuni, conform legislației specifice în vigoare, față de cei care vor fi găsiți vinovați.
Garda Forestieră Suceava, în cooperare cu reprezentanții M.A.I și M.Ap.N, va continua controalele şi patrulările în scopul prevenirii și a combaterii delictelor silvice, atât în pădure cât și pe drumurile publice”, a anunțat Costel Alexe pe pagina sa de Facebook.