Dintre cei 2.000 de elevi implicaţi în studiu, cei care dispun de tablete sau telefoane inteligente în camera lor dorm noaptea cu 21 de minute mai puţin, în medie, faţă de copiii care nu au acces la un astfel de dispozitiv, potrivit unui studiu publicat în revista americană Pediatrics, scrie Mediafax.ro.
De asemenea, copiii care au televizor în cameră dorm cu 18 minute mai puţin decât cei care nu posedă un astfel de aparat în dormitor.
"Aceste rezultate trebuie să atragă atenţia asupra accesului nelimitat al copiilor la dispozitive electronice", au declarat autorii acestui studiu condus de Jennifer Falbe de la Institutul de Sănătate Publică al Universităţii California.
Studiul a fost efectuat asupra a 2.048 de copii, cu vârste între 10 şi 13 ani, care studiază la şcoli din Massachusetts, în nord-estul Statelor Unite ale Americii.