Vladimir Putin este o personalitate foarte importantă a timpurilor în care trăim, reuşind să genereze opinii diametral opuse printre cetăţenii Rusiei şi ai întregului mapamond. Până la ora actuală, aceeaşi personalitate nu-şi împrumutase însă numele unui gadget. Dintr-o afecţiune incomensurabilă pentru liderul rus, cei de la Caviar/Perla Penna au lansat un telefon cu numele de Caviar iPhone 5S Supremo Putin. În practică, acesta este un iPhone 5S obişnuit, cu o capacitate de 64GB, care, din prisma construcţiei, este mult mai scump decât modelul oferit de Apple.
Cea mai mare diferenţă dintre un iPhone obişnuit, disponibil la orice operator de telefonie, şi un iPhone 5S Supremo Putin poate fi observată pe partea din spate a gadgetului. Capacul din spate al aparatului este înlocuit cu o placă identică cu cea din imaginea de mai sus. Aceasta găzduieşte atât un portret cu Vladimir Putin, cât şi stema ţării. Placată cu aur, respectiva suprafaţă stă la baza preţului standard de 4363 de dolari la care poate fi achiziționat acest telefon de pe site-ul Caviar-Phone.ru. Citeste mai mult pe playtech.ro.