De sute de ani trifoiul cu patru foi este considerat aducător de noroc. Tocmai de aceea, mulţi au în casă o astfel de plantă uscată sau o păstrează asupra sa, de obicei în portofel.
Este greu de găsit, pentru că anomalia genetică apare la fiecare 10.000 de plante, conform oamenilor de ştiinţă.
O arădeancă de 21 de ani are însă ochii formaţi. Când a avut 16 ani, Ioana a găsit primul exemplar, iar de atunci ori de câte ori se află într-un loc cu trifoi, caută exemplare cu mai mult de trei frunze, pentru colecţia sa. În cinci ani a adunat aproape 300 de exemplare, însă recent a decis să renunţe la acest hobby şi să le vândă. Ioana a postat un anunţ scurt pe internet: “Un cadou frumos de sărbători, trifoi cu patru foi natural, simbol al norocului. Sunt păstraţi în ierbar, perfect conservaţi. Dă noroc celor dragi!”
Vânzătoarea cere 5 lei pentru fiecare exemplar, o sumă pe care o consideră mică pentru cei care nu au avut noroc să-şi găsească… norocul. “Am şi câteva bucăţi cu cinci şi şase frunze. Mai am un trifoi cu opt foi, dar pe acestea le păstrez în colecţie, pentru că sunt extrem de rare. Ştiu un colecţionar din Arad care deţine un trifoi cu 9 frunze, iar recordul mondial este de 18 frunze”, a declarat Ioana pentru Aradon.