Provoacă seisme - adevărat. Cercetătorii japonezi spun că între Luna plină şi cutremurele puternice există o legătură. Luna plină creşte amplitudinea mareelor (mişcări de înaintare sau de retragere de la ţărm a apelor mărilor şi oceanelor –n.r.). Greutatea suplimentară de apă care apasă în direcţia faliilor scoarţei terestre poate provoca seisme devastatoare.
Afectează somnul - fals. Mulţi oameni spun că nu pot dormi bine în nopţile cu lună plină. Cercetătorii de la Universitatea Basel, Elveţia, au ajuns la concluzia că somnul profund e scurtat cu 30% din cauza lunii pline. Însă alte studii arată că acest lucru nu se întâmplă la toată lumea. Efectul negativ al Lunii pline asupra somnului nu s-a putut dovedi ştiinţific cu precizie.
Creşte apetitul sexual - fals. Unii cred că Luna plină îi inspiră pe oameni să se gândească mai mult la sex. Alţii au încercat să dovedească faptul că lipsa de somn cauzată de Luna plină ar duce la mai multă preocupare pentru sex. Cercetătorii din întreaga lume nu au putut să stabilească nici o legătură certă între Luna plină şi creşterea dorinţei pentru sex.
Mai multe accidente, crime - fals. Mai multe studii au arătat că nu există legătură între Luna plină şi creşterea agresivităţii la oameni. Se întâmplă crime şi pe Lună plină, dar şi când Luna este în alte faze. Nu s-a putut dovedi ştiinţific nici o legătură între numărul accidentelor şi fazele lunii. Au loc accidente de circulaţie şi de orice fel indiferent dacă e sau nu Lună plină.
Sursa: click.ro