Toţi studenţii de la Sussex University vor participa la o tragere la sorţi, în urma căreia vor fi desemnaţi 10 câştigători care vor primi 5.000 de lire sterline, dacă pot dovedi că sunt vaccinaţi complet sau sunt scutiţi de vaccinare din motive medicale.
Profesorul Adam Tickell, vicecancelarul universităţii, a negat că această iniţiativă echivalează cu o mituire a studenţilor pentru a-i convinge să se vaccineze.
"Nu-i mituim. Ceea ce facem este doar să le oferim un stimulent", a ţinut să precizeze acesta.
Tragerea la sorţi va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie pentru a da timp studenţilor să se imunizeze.
"Vom înrola automat fiecare student şi, cu excepţia cazului în care aceştia spun că doresc să renunţe, după ce le-am dat posibilitatea de a se vaccina - timp de circa 12 săptămâni de la anunţ -, vom alege aleator 10 nume", a precizat Tickell pentru emisiunea "Today", de pe BBC Radio 4.