"Din acest moment, acest regulament de la 1 martie va fi aplicabil pentru salarii", a afirmat ea.
Potrivit acesteia, actul normativ prevede "diverse procente de sporuri pe diverse categorii de personal, pe diverse specialităţi".
"S-au negociat împreună cu sindicatele pe diverse categorii sporurile corespunzătoare. Ele sunt în maxim 85%, pentru că se aplică la o bază mai mare, respectiv baza din ianuarie 2018. (...) Această lege practic ne ajută să ne menţinem medicii în ţară. Sistemul are nevoie de medici pentru a avea un act medical de calitate. Spunea cineva că n-o să ajungă medicii la 4.000 de euro. Ba da, aşa este. Salariul net al unui medic de la Terapie Intensivă, gradaţia V, la un număr minim de gărzi, ajunge la 13.000 de lei, numărul minim de trei gărzi, iar la şapte gărzi la 19.046", a punctat Sorina Pintea.
Angajații din sănătate au pichetat marţi, între orele 11.00 și 13.00, sediul Ministerul Sănătăţii, sindicaliştii din SANITAS fiind nemulţumiţi de condiţiile de salarizare şi grilele de sporuri din sistem.
Sindicaliștii reclamă că, pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sănătate, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale. Un alt aspect reclmat vizează prevederile Legii 153/2017 care discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA etc.) şi de asistenţă socială.
De asemenea, sindicaliştii susţin că Legea 153/2017 şi aplicarea Anexei 10 a noului Regulament de sporuri în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduc inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu.