Tânărul pilot a suferit "răni serioase ca urmare a căderii de pe motocicletă", a anunţat societatea Youthstream, promotorul Campionatului Mondial de Motocros.
"Igor Cuharciuc a murit din cauza leziunilor suferite în ciuda eforturilor echipei medicale care era prezentă la faţa locului", s-a arătat în comunicatul Youthstream.
"Tentativele de reanimare au durat aproximativ trei sferturi de oră, dar rănile suferite au fost incompatibile cu viaţa", a declarat, la rândul său, Radek Hes, purtătorul de cuvânt al serviciului local de ambulanţă.
Cursa programată duminică a fost anulată.