Spirometria: Spirometrul este un aparat folosit să măsoare cât de eficient şi cât de rapid plămânii pot fi expansionaţi sau goliţi de aer.
Spirograma este o curbă volum – timp. Curba flux – volum este o alternativă ce oferă aceleaşi informaţii, conform datelor Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.
Măsurătorile spirometrice utilizate în diagnosticul BPOC includ:
- FVC (capacitate vitală forţată): volumul maxim de aer ce poate fi expirat printr-o manevră forţată.
- FEV 1 (VEMS): volumul expirat în prima secundă a unui expir maximal ce urmează unui expir maximal, furnizând informaţii despre cât de repede pot fi goliţi plămânii.
- FEV1/FVC: FEV1 exprimat ca procentaj din FVC dă o indicaţie clinică utilă a gradului de limitare a fluxului de aer.
Raportul FEV1/FVC este cuprins între 70% şi 80% la adultul normal; o valoare sub 70% indică limitarea fluxului de aer şi posibil BPOC.
FEV1 este influenţat de vârstă, sex, înălţime, etnie. Se foloseşte curent procentul faţă de valoarea prezisă. Există o vastă literatură a valorilor normale; cele potrivite pentru fiecare populaţie trebuie să fie utilizate.
Spirometria în BPOC
- Spirometria este necesară să confirme diagnosticul de BPOC.
- Impreună cu prezenţa simptomelor ajută la stadializarea severităţii BPOC şi poate fi un ghid pentru tratamentul specific în trepte.
- Valori normale spirografice exclud diagnosticul de BPOC.
- Cu cât valoarea FEV1 este mai scăzută, cu atât prognosticul este mai rezervat.
- Declinul FEV1 cu vârsta este mai accentuat în BPOC decât la persoanele sănătoase. Spirometria poate fi utilizată în monitorizarea progresiei bolii dar pentru a fi corectă estimarea, intervalul între măsurători trebuie să fie de cel puţin 12 luni.
Spirometria: Mai multe tipuri de spirometre sunt disponibile:
- spirometre de dimensiuni şi capacităţi mari, de obicei, disponibile numai în laboratoare de explorări funcţionale şi respiratorii. Calibrarea trebuie verificată conform unui volum cunoscut (de exemplu o seringă de 3 l conform unui protocol stabilit);
- spirometre mici, portabile, de obicei calibrate prin sisteme electronice.
O copie printată a curbei flux – volum este foarte utilă pentru verificarea performanţelor optime ale aparatului, pentru interpretarea rezultatelor şi expluderea erorilor.
Cele mai multe tipuri de spirometre necesită racordarea la reţeaua de curent. Există versiuni portabile, cu baterii, dar care nu permit stocarea informaţiilor şi nu sunt recomandate de rutină în diagnostic.
Este esenţial să înveţi cum să-ţi calibrezi aparatul, cum şi când să-l cureţi.
Efectuarea Spirometriei
Spirometria se efectuează optim cu pacientul şezând. Trebuie calmată anxietatea pacientului legată de executarea corectă a testului. Explicarea cu răbdare a tehnicii, acompaniate eventual de o demonstraţie este folositoare. Pacientul ar trebui:
- să respire complet
- să lipească bine buzele în jurul piesei bucale
- să expire „atât de puternic şi atât de rapid, încât să-şi simtă plămânii complet goliţi de aer”
- să respire din nou relaxat
Expirul trebuie să continue până când nu mai există aer de respirat, ceea ce, în cazurile severe de BPOC poate dura 15 secunde sau mai mult.
Ca la orice test, rezultatele spirometriei pot fi validate numai dacă expirul a fost corect efectuat. Trebuie efectuate cel puţin 3 măsurători fără să existe diferenţe mai mari de 200 ml. sau 5% între două valori ale FEV1 sau FVC. Se utilizează valoarea cea mai mare a FEV1 sau FVC chiar dacă nu sunt de la aceeaşi explorare. Raportul FEV1/FVC se calculează de pe curba cu valorile FEV1 sau FVC cele mai mari.
