UPDATE 10:10 - Ceremonia militară a început pe faleza din Portul Constanța. Urmeaza sa fie intonat Imnul României iar Drapelul să fie ridicat, totul în cadrul unei ceremonii grandioase în timpul căreia urmează să fie trase 21 de salve.
UPDATE 10:00 - Președintele Klaus Iohannis a ajuns la festivități și a fost întâmpinat de Garda de Onoare. Șeful statului este însoțit de prima doamnă, Carmen Iohannis.
UPDATE 9:55 - Participarea Presedintelui Romaniei la festivitatile prilejuite de Ziua Marinei Romane de la Constanta
Comandamentul Flotei va fi punctul zero, unde militarii vor prezenta exercițiul demonstrativ al Forțelor Navale pe scena maritimă.
De altfel, oamenii se vor putea bucura de evenimente atât pe mare cât și pe uscat. 21 de salve de tun vor fi trase în cadrul ceremoniei, conform tradiției marinărești.
Festivitățile vor începe cu câteva minute înainte de ora 10,00 cu primirea oficialilor și ridicarea Pavilionului.
La Constanța vor participa inclusiv președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă.
Programul de Ziua Marinei Române 2023
La manifestările organizate de Forțele Navale Române, marinarii militari vor prezenta, după o absență de patru ani, Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei.
Festivitatea va începe, cu câteva minute înainte de ora 10.00, cu primirea oficialilor, urmată de ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.
După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.
Desfășurarea impresionată a tehnicii românești și NATO
Zeul Neptun își va face apariția din largul mării printr-o poartă de apă, asigurată de remorcherele multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor, odată cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapelele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene.
Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, care va fi prezentat marți, 15 august, la Constanța, potrivit Forțelor Navale.
La finalul acestuia, navele și aeronavele miltare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, după care garda de onoare va încheia partea oficială a evenimentului, care va continua cu defilarea velierelor și ambarcațiunilor civile, precum și cu acrobații aeriene, concomitent cu un mini-spectacol oferit publicului de Muzica Militară a Forțelor Navale.
Spectacol cu drone la Ziua Marinei
Seara zilei de 15 august se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanța.
Formația muzicală a Forțelor Navale va susține un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză - Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu - Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația.
La ora 22.45, în Piața Ovidiu va fi un spectacol de artificii și de drone, organizat de Primăria Constanța.