"Am zis că o să mor, nu am crezut că mai prind dimineaţa şi scuipam sânge, tot mai mari cheaguri de sânge. Mi-am dorit cu ardoare să trăiesc când am aflat cât de bolnavă sunt.
"Mi-au spus că am apă la plămâni şi am plecat. Am plecat să mănânc că nu mâncasem toată ziua şi când m-am întors erau foarte speriaţi, mi-au pus branulă. Mi-au spus că o oră să nu mă mai mişc deloc că erau două cheaguri unul după altul şi obturau.
Oricum aveam infarct pulmonar de cinci zile. Şi aveam cheaguri multe la plămâni dar erau mici şi că am avut noroc că am trăit. Mai era un cheag pe traseu şi un cheag care obtura deja vena.
"Îmi dădeau şi un antibiotic foarte puternic ca să nu se suprainfecteze plămânul care nu mai funcţiona şi au zis că încet încet o să îşi revină. Eu în timpul ăsta m-am rugat foarte mult la Dumnezeu pentru că am doi copii pe care trebuie să îi cresc.
Şi mi-era foarte greu. Mă gândeam ce se va întâmpla cu ei în momentul în care voi muri. Am crezut că Dumnezeu va fi de partea mea, lucru care s-a şi întâmplat," a mai spus soţia lui Ilie Năstase la televiziunea Antena Stars.