"Până în prezent, au fost administrate de către presă, nu și de către Justiție, un număr imens de probe, în special audio, care demonstrează că acest personaj, nominalizat de mai multe ori de către doamna Laura Codruța Kovesi ca fiind un procuror de elită, a săvârșit următoarele fapte: a luat mită; a dezvăluit unor persoane cercetate penal informații din dosarele de anchetă; a învățat persoane cercetate penal ce să declare și ce să nu declare; i-a determinat cu bună știință pe unii și pe alții să facă denunțuri mincinoase; a fabricat dosare penale la comandă; a profitat de situația sa pentru a seduce femei, pe unele șantajându-le pentru a întreține cu ele relații sexuale ș.a.m.d. În ciuda numeroaselor informații, susținute de probe, CSM l-a spălat recent pe acest procuror considerând ca ireporșabilă conduita sa.
Cazul Negulescu, zis Portocală și mai zis și Zdreanță, a aprins spiritele declanșând o veritabilă mișcare tectonică în interiorul sistemului de justiție și în proximitatea acestuia. În dezbaterea declanșată, au intervenit asociațiile judecătorilor și procurorilor, DNA, Parchetul General, Inspecția Judiciară, Ministerul Justiției, Guvernul, Președinția României.
Ca să nu mai vorbim de presă și, în general, de vectorii de opinie. Am toate motivele să presupun că un caz uriaș, cum este cazul Dragomir, cu toate dezvăluirile făcute de fostul colonel SRI, a fost la rândul său declanșat sau cel puțin alimentat de întreaga dispută legată de procurorul Negulescu. Oare de ce? Cine îl ține în brațe pe acest procuror? Și de ce oare eventuala lui decapitare le dă frisoane atât de mari celor care-l protejează?", mai scrie Sorin Roşca Stănescu.
Citeşte continuarea AICI