„Astăzi, la Bruxelles, împreună cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, am agreat cea mai bună soluţie pentru restructurarea TAROM. Variantele de lucru discutate şi convenite vor asigura stabilitatea economică a acestei companii”, a dat el asigurări.
În ceea ce priveşte CFR Marfă, ministrul notează că au fost stabilite principiile pe baza cărora va fi recuperat ajutorul de stat acordat acestui transportator feroviar.
„Au fost conveniţi inclusiv parametrii în care poate funcţiona un operator care să deservească interesele comerciale şi strategice ale statului român”, a spus Grindeanu.