Sondajul IRES, realizat în ziua alegerilor europarlamentare arată că votanții PNL sunt majoritar femei, cu vârste cuprinse între 36 și 50 de ani, care locuiesc preponderant în mediul rural. 40 la sută din electoratul liberalilor provine din Sudul țării, din Transilvania și Banat, are studii medii ori elementare și venituri mai mici de 1.500 de lei.
Același sondaj arată că votanții Partidului Social Democrat au aproximativ același profil. Simpatizanții PSD au peste 65 de ani, iar mai mult de jumătate dintre ei locuiesc în mediul rural, în regiunea de sud a țării. 55 la sută dintre alegătorii PSD au cel mult studii elementare și nu câștigă lunar mai mult de 1500 de lei.
Cercetătorii au analizat și încrederea pe care românii care au votat la referendum o au în principalii lideri de opoziție.
Astfel, potrivit IRES, doar 55 la sută dintre cei care au votat la referendum au multă și foarte multă încredere în actualul președinte, Klaus Iohannis.
În ceea ce-l privește pe Dacian Cioloș, doar 36 la sută dintre repondenții care au votat și la referendum spun că au încredere în liderul PLUS. Sondajul a fost realizat telefonic, prin metoda CATI, în ziua alegerilor, pe un eșantion de 6.210 persoane, cu vârsta peste 18 ani. Studiul are o eroare de +/- 2,4 %.
Toate rezultatele sondajului IRESi vor fi discutate sâmbătă, de la ora 20.30, în emisiunea ,,România 2019". Cozmin Gușă va fi față în față cu sociologul Vasile Dâncu.
PROFILUL VOTANȚILOR PNL
-54% mai degrabă femei
-30% au între 36 și 50 de ani
-56% locuiesc în mediul rural
-40% provin din regiunea de Sud a țării, Transilvania ori Banat
-46% au studii medii
-42% au studii elementare
-au venituri mai mici de 1500 de lei
Sursa: IRES
PROFILUL VOTANȚILOR PSD
-53% mai degrbară femei
-42% au peste 65 de ani
-53% locuiesc în mediul rural
-50% locuiesc în sudul țării
-55% au cel mult studii elementare
-65% au venituri sub 1500 de lei
sursa: IRES
CÂTĂ ÎNCREDERE AU CEI CARE AU VOTAT LA REFERENDUM ÎN IOHANNIS
- 55% foarte multă, multă
- 45 % puțină, foarte puțină
CÂTĂ ÎNCREDERE AU CEI CARE AU VOTAT LA REFERENDUM ÎN CIOLOȘ
- 36 % foarte multă, multă
- 64 % puțină, foarte puțină
sursa: IRES