Acest lucru s-a întâmplat chiar după ce solistul şi chitaristul de la Bucovina a susţinut un concert sold-out la Iaşi, cu ocazia lansării noului album, intitulat „Suntem aici".
Conform informaţiilor apărute până în acest moment, se pare că starea lui Florin Ţibu, în vârstă de 44 de ani, este una bună. Acesta a fost lovit de către cei patru agresori şi la nivelul feţei, cel mai probabil cu obiecte metalice.
„În ciuda faptului că am fost atacat aseară, în drum spre casă, şi mi-am luat un neveu cu ceva (chei, cred eu) în mufarină, concertul de diseara se ţine. N-o să fiu chiar bătrânelul ăla simpatic de la chitară, dar mergem înainte. Mergeam pe strada pe care locuiesc, cu gluga în cap, un rucsac în spate şi în momentul în care am trecut pe lângă un grup de patru tineri, a apărut surpriza. Fără vorbe, fără tâlhărie, fără nimic", a precizat Florin Ţibu pe pagina personală de Facebook.