În 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele acestei industrii printr-un decret numit „monopolul statului asupra tutunului”.
Tabacul a adus sume uriașe la bugetul național, din cele trei mari puncte de producție: București, Iași și Timișoara. Toate, sub umbrela unui institut de cercetare și a 12 inspectorate. Se produceau 50.000 de tone de tutun anual.
„În \"89 existau întreprinderi de stat care se ocupau de colectarea tutunului de la producătorii agricoli. Erau mai multe, chiar șapte fabrici de țigări”, spunea Vasile Duță, fost director al SNTR.
Societatea Națională „Tutunul Românesc" cuprindea:
- 8 fabrici de fermentare a tutunului;
- 6 fabrici de ţigarete;
- 1 institut de Cercetare pentru Cultivarea şi Industrializarea Tutunului;
- 1 fabrică de piese;
- 4.000 de salariați;
Industria asigura mii de locuri de muncă pentru români. Conform arhivelor, mărcile de țigări produse la noi reprezentau în anii ‘90 aproape jumătate din piață. Din cele 40 de miliarde de țigarete, cât reprezenta consumul anual în țară, peste jumătate erau fabricate de Societatea Națională Tutunul Românesc.
În 1996, cifra de afaceri a Societății Naționale a Tutunului Românesc a fost de 630 miliarde lei. Deținea 65% din piața internă a țigărilor. În 1998, cifra de afaceri s-a ridicat la 2.400 miliarde lei, pe fondul lansării unor noi produse din tabac. În 2001, a scăzut la 100 milioane de dolari.
Cu toate astea, în anul 2.000 populația afla că SNTR acumula, de fapt, datorii și că a intrat în proces de privatizare, prin decizia Ministerului Agriculturii.
Prima tentativă de privatizare a fost un eșec pentru statul român. Două companii au depus oferte în procesul de privatizare: firma InterAgro, a omului de afaceri Ioan Niculae și Leaf Tabacco Michailides, compania unor greci despre care presa națională scrie că a fost doar un paravan pentru un alt milionar român, Dan Voiculescu.
Grecii au pierdut licitația, iar firma lui Ioan Niculae urma să preia societatea pentru 40 de milioane de dolari plus preluarea unor datorii de 55 de milioane de dolari. Dar grecii au contestat procesul de licitație și au avut câștig de cauză, societatea întorcându-se în grija statului. Curtea de Apel a decis că Ministerul Agriculturii, condus la acea vreme de Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a încălcat procedura de privatizare.
Totodată, InterAgro depusese suma de 10 milioane de dolari, ca obligație contractuală, iar acești bani i-a cerut înapoi un an mai târziu, în 2001, cu penalități de 8,6 milioane de dolari.
Ați înțeles bine. Cei 10 milioane lăsați în trezoreria statului au acumulat pentru InterAgro penalități de aproape 100% într-un singur an. Un semnal de alarmă care nu a îngrijorat pe nimeni din structurile de protecție ale statului.
Al doilea proces de privatizare a început când guvernul Adrian Năstase, prin Ministerul Agriculturii, încheia un contract de stingere a datoriei cu omul de afaceri. În schimbul celor aproape 20 de milioane de dolari datorați către firma InterAgro, ministerul a cedat 53,72% din Tutunul Românesc.
Astfel, afaceristul Niculae le-a dat o lecție românilor despre noroc chior sau despre cum se dă un tun. Deși în urma licitației era dispus să achite 40 de milioane de dolari plus achitarea unor datorii de 55 de milioane de dolari pentru a avea societatea, în 2002, a luat fabrica la o zecime din preț și cu scuze oficiale.
Chiar și așa, omul de afaceri consideră că a fost tras în piept.
„Voiau, practic, din 10 milioane să-mi dea trei milioane înapoi. Am luat o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție și i-am obligat să-mi returneze acești bani. N-au vrut să-mi returneze banii și m-am dus și i-am executat silit prin Ministerul Agriculturii. Și în loc să cumpărăm 100% am cumpărat numai 52%, pe executare judecătorească, pe lichidare”, a declarat Ioan Niculae la un post de televiziune.
Unul dintre cei care au semnalat public devalizarea Societății Naționale „Tutunul Românesc” este fostul senator al Partidului Democrat, Aurel Pană, chiar la momentul la care s-au petrecut faptele. În acest context, Pană a declarat:
„Fac apel la Parchetul Național Anticorupție, care, în acest fel, poate să demonstreze că nu găinarii trebuie să facă obiectul acțiunii instituției, ci marea corupție care se realizează la nivelul guvernanților, indiferent de culoarea politică. Corupția nu e invenția PSD, dar PSD a adus-o la rang de sublim”, a declarat Pană, în 2002.
Traian Băsescu s-a numărat și el printre cei care au vorbit deschis, la acea vreme, despre jocul de ping-pong al statului, extrem de păgubos, cu o societate de valoare.
„Am vrut să venim la punctul zero care mi-a atras atenția asupra RAFO și SNTR. Ceea ce evaluam atunci că este doar o mișcare menită să rezolve probleme ale clienților politici sau interese private, interese particulare pe banii bugetului statului, s-a întâmplat deja cu SNTR. Probabil că știți că după ce a fost executați silit și s-au luat ceva pământuri, ceva vile, a redevenit proprietate a statului român, urmând să reintre în procesul de privatizare.”
A urmat a treia privatizare a SNTR printr-o inginerie greu de imaginat: societatea acumula în continuare datorii, iar, în 2004, statul, ca acționar majoritar, transforma gaura de 122 de milioane de dolari, în acțiuni. Prin acest proces, Niculae a devenit acționar minoritar. O ilegalitate, a spus fostul şef al Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Sârbu.
„Legea nr. 137 prevedea posibilitatea ca guvernul să treacă la datoria publică datoriile
unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, „în vederea privatizării".
Deoarece SNTR avea capital majoritar privat și nu se încadra în prevederile legii, au inversat raportul dintre acționari”, a declarat Radu Sârbu.
Un consorţiu format din firmele CTS, din Italia, şi Galaxy Energy International, înregistrat în Insulele Virgine, a cumpărat cu 2 milioane de dolari pachetul de peste 56 la sută al societății Tutunul Românesc.
Societatea a devenit GALAXY TOBACCO, iar în spatele ei s-ar afla tot Ioan Niculae. Din cauza neplății datoriilor, condiție stipulată în toate cele trei procese de privatizare, ANAF a pus sechestru pe toate bunurile fostei SNTR.
Uitându-ne în trecut, cele trei procese de privatizare păguboase pentru stat analizate și de Curtea de Conturi, duc la o singură concluzie: statul s-a furat singur. „Pierderea de peste 11 milioane de dolari, se datorează managementului prost”, se arată în raportul curții.
