Printre asociaţii doctorului Brătilă se numărau soţia fostului premier Teodor Stolojan, Elena Stolojan, Gheorghe Hogaş, fost colonel SIE - Divizia Statele Unite şi Dumitru Dragomir, celebrul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal. Iar printre acţionari, evident, Societatea Națională a Tutunului Românesc.
În 1991, SNTR care se numea la acea vremea Regia Autonomă a Tutunului, a cedat societății Dragon Medical un teren de la Herăstrău. În 2004, Ioan Niculae intră și el ca acționar în Dragon Medical și, bazându-se pe interpretarea unei legi, restituie terenul către SNTR.
Asociații, inclusiv doctorul Brătilă și soția lui Teodor Stolojan, se retrag în urma acestui fapt din afacere, titra presa vremii.
La scurt timp după preluarea terenului din Herăstrău și creșterea capitalului, ANAF i-a reamintit milionarului că nu a îndeplinit cerințele contractuale stabilite la privatizarea SNTR în timpul guvernul Năstase. Se cerea prezentarea unui acord de la Consiliul Concurenţei prin care instituția aviza finalizarea privatizării. Asta, ori restituirea cele 100 de milioane de dolari datorie, șterse din pix la privatizare.
Patru ani a așteptat ANAF avizul, în zadar. S-a dispus suspendarea licenței de antrepriză fiscală și s-a pus sechestru pe toate bunurile. Mulți au spus că Niculae a luat potul cel mare a doua oară, deoarece instanța a stabilit că, după aderarea României la Uniunea Europeană, Consiliul Concurenţei nu mai avea niciun drept să decidă în privinţa privatizării.
Ca și la prima licitație, când statul a ținut în trezorerie avansul de 10 milioane de dolari, acumulând penalități de aproape 100% într-un singur an, afaceristul Niculae e decis să execute și de această dată statul român.
Totodată, decizia ANAF de suspendare a licenței a îngropat definitiv fostul SNRT. Legea prevede că societatea căreia i-a fost revocată autorizația de antrepozit fiscal timp de cinci ani nu mai are dreptul legal să ceară reautorizarea. Deci e imposibil ca SNTR să-și mai reia producția.
Astfel s-a ajuns ca fabricile de țigarete de la București, Iași, Târgu Jiu, Timișoara și Sfântu Gheorghe sa fie lăsate în paragină. Mai sunt doar o mână de angajați, iar utilajele și depozitele sunt sigilate.
Timișorenii, de exemplu, au încercat să-și salveze clădirea-monument istoric în care a funcționat Fabrica de Țigarete. Au solicitat chiar și o anchetă DNA, însă faptele s-au prescris. De altfel privatizarea care a dus la închiderea Fabricii de Ţigări de la Timişoara a fost una care a ridicat multe semne de întrebare. Într-o analiză economico-financiară întocmită în iunie 2000, reieşea că fabrica lucra în profit. Mai mult, fabrica s-a vândut cu 5 milioane de lei, în vreme ce doar patrimoniul fabricii valora de 5 ori mai mult, peste 24 de milioane de lei.
Fabrica de la Iași a fost și ea pusă pe butuci încă de la prima privatizare eșuată, susține fostul director Stelică Amarandei.
„Înainte de a se închide, aceasta fabrică a fost utilată de către SNTR din fonduri guvernamentale, cu echipamente profesioniste, de ultimă oră. Această utilare în forță a fabricii de la Iași s-a produs prin 1998, costurile ridicându-se la aproximativ 15 milioane de dolari, după care, imediat, a venit marea privatizare, girată de Ministerul Agriculturii", a declarat Stelică Amarandei, ultimul director de dinainte de privatizarea Fabricii de Țigarete Iași.
Unitatea pe care o conducea reușea să producă 12 tone de tutun pe zi, acum 25 de ani.
Astăzi, Ioan Niculae se află după gratii. Nu a dat socoteală pentru SNTR, dar a primit o condamnare de 5 ani cu executare într-un dosar de spălare de bani prin firma InterAgro. Anchetatorii au descoperit că firma omului de afaceri, a cărui avere depășește 700 de milioane de dolari, a încercat să fenteze plățile taxelor și impozitelor către bugetul de stat.
De asemenea, în ceea ce privește afacerile cu tutun, Niculae s-a reorientat într-un mod profitabil. A înființat o companie de prelucrare a foii uscate de tutun, deținând acum singura fabrică de acest gen din Europa Centrală și de Est. Angajații lui Ioan Niculae cultivă o plantație de 300 de hectare la marginea orașului Zimnicea și totul merge la export. SNTR, in schimb, a mers la groapa.
