Pentru "tulburarea liniştii publice", angajatul TVR a mai primit alte două luni, iar cele două pedepse s-au contopit. Sobaru va fi supravegheat doi ani, iar dacă în acest interval va comite alte fapte penale, riscă să ajungă după gratii pentru a executa şi această pedeapsă.
Instanţa a mai dispus ca Adrian Sobaru să facă 60 de zile de muncă în folosul comunităţii şi să urmeze un program de reintegrare socială. Sentinţa Tribunalului Bucureşti a fost menţinută de Curtea de Apel, după ce Sobaru a contestat decizia.
Adrian Sobaru, tehnician la TVR, a intrat prima dată în atenţia publică în 2010, după ce s-a aruncat în sala de plen dintr-o lojă a Camerei Deputaţilor.