„După închiderea centrului de vaccinare din Spitalul Orăşenesc Vălenii de Munte, 1.717 persoane urmează a fi redirecţionate către alte centre de profil din Prahova. Autorităţile locale au făcut toate demersurile premergătoare deschiderii unui nou centru de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în Vălenii de Munte, dar, din cauza lipsei personalului medical, acest punct de vaccinare nu poate fi operaţionalizat. Instituţia Prefectului judeţului Prahova face din nou un apel către medici pentru a se alătura acestei campanii de vaccinare, având posibilitatea de a câştiga venituri suplimentare, care pot ajunge până la 15.000 lei/lunar. Pentru deschiderea noului centru din Vălenii de Munte este nevoie de medici specialişti care să asigure coordonarea şi monitorizarea activităţii de imunizare”, a anunțat Prefectura.