Potrivit acestora, incendiile au avut loc pe raza localităţilor Bodeasa, Mănăstirea Doamnei, Truşeşti, Iacobeni, Horodiştea, Mateieni, Carasa şi Darabani, ele fiind generate în special de focul în spaţii deschise.
"La Carasa şi Mateieni, trei case au fost în pericol din cauza a două incendii de vegetaţie uscată. Flăcările s-au extins cu repeziciune pe o suprafaţă foarte mare, iar pompierii au depus un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. Vântul, care a suflat cu putere, dar şi terenul accidentat au îngreunat intervenţiile", precizează oficialii ISU.
Pompierii susţin că în urma incendiilor a ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 70 de hectare.
Ei atrag atenţia că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă.