Administraţia Naţională a Penitenciarelor a realizat o simulare prin care se stabileşte numărul de persoane care ar urma să iasă din penitenciarele din România, în funcţie de fiecare propunere în parte. În total, sunt 8 scenarii luate în calcul, scrie Medaifax.
Astfel, cele mai multe persoane ar urma să iasă din penitenciare conform propunerii făcute de senatorul Şerban Nicolae, respectiv 2.720 ar putea să beneficieze de graţiere.
Conform proiectului de Lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, ar urma să părăsească unităţile de încarcerare 1.190 de persoane.
Conform propunerii Asociaţiei Magistraţilor din România, ar urma să fie eliberate 945 de persoane. O altă propunere a fost formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care presupune ieşirea din penitenciare a 974 de persoane, 899 la propunerea Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi 1.375 la propunerea formulată de senatorul PSD Liviu Brăiloiu.
Cel mai mic număr de încarceraţi care ar putea scăpa de executarea pedepsei este prevăzut în propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, dacă se alege varianta CSM, ies din penitenciare 888 de persoane.