SIMULARE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Peste 2.700 de candidaţi susţin, sâmbătă, simularea examenului de admitere pentru Facultatea de Medicină din cadrul UMF "Carol Davila" din Bucureşti, urmând ca săptămâna viitoare, alţi 1.100 de concurenţi să dea testarea pentru facultăţile de farmaciei şi stomatologie.
Potrivit calendarului publicat de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), sâmbătă, are loc simularea examenului de admitere pentru Facultatea de Medicină, scrie Mediafax.ro.
Candidaţii trebuie să fie în salile de examen la ora 10.00, urmând ca la 10.30 să înceapă simularea care va dura patru ore.
SIMULARE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Sâmbăta viitoare, pe 26 mai, vor susţine simularea alţi 1.100 de concurenţi, dintre care 750 la Facultatea Medicină Dentară şi 350 la Facultatea de Farmacie.
Pentru că în acest an s-au înscris cu 200 de participanţi mai mulţi decât în 2017, organizatorii vor pregăti 40 de săli în care se va desfăşurare simularea examenului de admitere.
"Pentru elevi, Simularea reprezintă primul contact cu Universitatea şi viaţa de student, motiv pentru care ne propunem să nu fie doar un examen, ci o experienţă complexă. În urmă cu 4 ani intram pentru prima dată în Facultatea de Medicină, la simulare. (...) Deşi atunci mă gândeam doar la un punctaj cât mai bun, cel mai mare câştig după simulare a fost faptul că am văzut ce înseamnă un examen important şi bine organizat. Am învăţat să îmi structurez timpul şi să fac faţă tensiunii care se acumulează înainte de un astfel de examen", a declarat, preşedintele SSMB, Teodor Cristian Blidaru.
SIMULARE ADMITERE MEDICINĂ 2018. Pe lângă simulare, studenţii medicinişti le pregăesc posibililor viitori studenţi un tur al universităţii şi un Târg de Proiecte (candidaţii vor avea ocazia să ia contact cu studenţii şi să vadă ce presupunevoluntariatul în medicină, să ia parte laturul facultăţii sau să vadă cum se desfăşoară o zi din viaţa unui student).