Sportiva din România a mers mai departe în competiţia din Austria, după ce a eliminat-o italianca Jasmine Paolini, în trei seturi. 4-6, 7-5, 6-0 a fost scorul final al meciului dintre cele două sportive, care a durat două ore şi 11 minute.
''Sunt foarte ușurată, a fost foarte greu, a jucat foarte tare și rapid. Nu am avut timp să fac nimic la început. Apoi am schimbat ritmul și am fost mai agresivă. Apoi am dominat finalul.
Nu este frumos (n.r. – să reacționeze nervos în timpul meciului), dar câteodată trebuie să fac asta. Am crezut că am o șansă să întorc și am luptat până la final. Am uitat-o pe a doua acasă, am simțit că am nevoie de acea bluză cu mânecă lungă ca să rămân cu musculatura încălzită. Mulțumesc tuturor! Este minunat să joc aici!”, a declarat Simona Halep, la finalul jocului cu Jasmine Paolini.
Tot în această seară, Jaqueline Cristian va juca şi ea. Aceasta se luptă pentru un loc în semifinale cu Veronika Kudermetova. Dacă Jaqueline va trece de Kudermetova, aceasta se va lupta în runda următoare cu Simona Halep, la fel ca la Transylvania Open.