Potrivit Agenției Internaționale de Integritate în Tenis, Simona Halep a fost notificată cu privire la rezultatul pozitiv al testului antidoping pe data de 7 octombrie, iar două săptămâni mai târziu a fost anunțată public suspendarea provizorie a sportivei.
În timpul US Open 2022, Halep a fost testată pozitiv la Roxadustat, o substanță care conține eritropoetină, un hormon încadrat ca agent simulant eritropoetic. Fostul lider mondial a spus că trăiește cel mai mare șoc al vieții sale și nu a intenționat niciodată să trișeze, urmând să "lupte până la final pentru adevăr".
Halep este pasibilă de o pedeapsă între doi și patru ani, dacă nu va avea o apărare puternică la judecata de la TAS.
Simona ar putea folosi în apărarea ei și faptul că în aceeași perioadă în care a fost făcut testul care a ieșit pozitiv, ea a avut două teste negative. Ea a fost testată când a ajuns la hotelul din New York, la complexul de la Flushing Meadow și când a revenit la București, după ce a fost eliminată în turul I la US Open. Primul și cel de-al treilea test au fost negative, cel de-al doilea pozitiv. Tot pozitiv a ieșit și testul B cerut de sportivă.