Silviu Prigoană a uimit pe toată lumea când a apărut în ediţia de miercuri a emisiunii Teo Show, de la Kanal D. Într-o pereche de blugi şi o cămaşă cadrilată, omul de afaceri arăta ca un puşti, iar Teo chiar a glumit că nu e el şi altcineva i-a luat locul.
Întrebat ce s-a întâmplat, Prigoană a spus, glumind, că "m-au îmbrăcat copiii, de la tineret. 16-18 ani".
Uimită de schimbare, Teo a vrut să afle ce a făcut pentru a slăbi, dar Prigoană a fost din nou evaziv: "M-am îngrăşat trei kilograme. Am ajuns la 70 kg, cifra dorită, dar acum m-am îngrăşat şi trebuie să slăbesc".
Prigoană şi copiii lui cei mici, Eduard şi Maximus, au fost plecaţi în Germania, la un parc de distracţii, şi au petrecut şi câteva zile la Disneyland, în Paris. Însă omul de afaceri a dezvăluit că nici el, nici cei mici, nu au fost mulţumiţi de faimosul parc din Franţa şi că nu vor să repete experienţa.
"Am fost în Germania. Am avut două zile pauză în sejurul respectiv, a trebuit să mut rezervările din august în iulie, pentru că ne-a trimis notificare coana mare că are concediu în august şi pleacă cu copiii în Grecia. Am plecat la Disneyland două zile. Copiii au fost foarte dezămăgiţi de Disneyland. Nu e pentru copii, e pentru adulţi. Şi eu am fost dezamăgit. Eu fiind handicapat nu am avut o bancă pe care să stau. Am stat pe bordură să beau o cola", a povestit acesta, scrie click.ro.