Aceeaşi este situaţia şi în cazul maşinilor SMURD. Aproape 45 la sută dintre autospeciale sunt mai vechi de şapte ani. O spune chiar cel supranumit "părintele SMURD", secratarul de stat în MAI, Raed Arafat. Datele au fost prezentate la bilanţul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Situaţia maşinilor cu care sunt preluate cele mai grave cazuri nu arată deloc bine. Asta pentru că sunt foarte vechi. Nici autospecialele din dotarea Inspectoratelor pentru situatii de urgenţă nu sunt noi.
”O parte din tehnica a trecut catre vechide de peste 30 de ani, dar a intrat şi tehnica nou. Observati ca, acuma 38 la surta din masinile pompierilor au vechime pana in 10 ani, dar 34 la suta, peste 30 de ani. La echipajele medicale SMURD, anul asta am trecut cu 44 la suta dintre ele la vechime între 7 si 10 ani, care deja este o vechime de alerta pentru ambulante”, a spus Raed Arafat.
Nici Serviciul de Ambulanţă nu stă mai bine la capitolul dotări. Mai mult de jumătate dintre autovehicule sunt numai bune de casat.
O situaţie alarmantă se înregistrează la Iaşi, unde aproape toate autospecialele Serviciului de Ambulanţă sunt bune de dus la fier vechi şi stau mai mult în service decât pe teren. ”Maşinile sunt vechi, au fost deja nişte probleme tehnice. Au fost probleme chiar în ultimul timp, cazuri în care gazele de ardere de la eşapament au intrat în cabină. Normal că ne este frică şi sperăm ca aceste probleme să se remedieze”, a declarat un medic din Iași.
Ultima ambulanţă nouă a ajuns la Iaşi la începutul lunii decembrie a anului 2014.