Nucul te scapă de durerile reumatice
Frunzele de nuc sunt un remediu excelent pentru persoanele care suferă de reumatism. Culegi un pumn de frunze proaspete, pe care le toci mărunt. Le amesteci cu alcool de 60 de grade, apoi le pui într-u tifon și aplici pe locurile dureroase, aproximativ 20 de minute.
Ajutor pentru digestie
Remediile cu frunze de nuc sunt indicate și dacă ai probleme cu digestia. Peste o linguriță de frunze de nuci mărunțite, torni o cană cu apă clocotită și lași la infuzat un sfert de oră. Bei câte o cană pe zi, timp de 21 de zile.
Frunzele de nuc te scapă de transpirația picioarelor
Un alt remediu pe care îl poți folosi este decoctul obținut din frunze uscate de nuc. Pui la fiert trei linguri de frunze tocate de nuc, în aproximativ doi litri de apă. Lași să se răcească și pui într-un lighean. Faci de câteva ori pe săptămână băi la picioare. Decoctul are și un puternic rol dezinfectant.