Rezultatele acestei meta-analize confirmă că această asociere este reală. Astfel, toate studiile arată că există un risc mai ridicat în primele două ore după un acces de furie și, în funcție de frecvența și intensitatea exploziilor de nervi, riscul poate fi și de cinci ori mai mare în privința crizei cardiace, de șase în ceea ce privește ruptura de anevrism cerebral și de trei ori mai ridicat în cazul AVC-ului ischemic (obstrucția unei artere cerebrale), relatează Le Figaro, citată de Agerpres.
Totuşi, cercetătorii afirmă că multe lucruri depind de fragilitatea inițială. Un tânăr adult sănătos, sportiv și nefumător riscă cu mult mai puțin decât un adult vârstnic cu probleme coronariene, un pacient a cărui hipertensiune nu este bine controlată sau o persoană cu defibrilator cardiac.
Sfatul specialiștilor pentru cei care se enervează ușor este să învețe să se controleze pentru a evita infarcturile și accidentele vasculare cerebrale.