„În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime, pietoni loviţi de un autoturism. Două sunt conştiente, cu fracturi şi una este inconştientă. La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de intervenţie, un echipaj de prim ajutor calificat şi două ambulanţe tip B şi C de la SAJ Iaşi”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că a treia victimă, o persoană în vârstă de 42 ani, a suferit un traumatism cranio cerebral sever şi un stop cardio respirator. Medicul de pe ambulanţa sosită din oraşul Târgu Frumos a declarat ulterior decesul.
Potrivit Dianei Cimpoeşu, una dintre victime, un bărbat de 39 ani, a fost diagnosticat de medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi cu traumatism cranio cerebral, traumatism cranio facial, fractură de membre superioare.
A treia victimă, un copil 14 ani, a suferit un traumatism cranio cerebral, fractură de gambă stângă, fiind dirijat la UPU de la Spitalul pentru Copii.
Sfârșit de an tragic pentru un ieșean. A murit călcat de mașină în noaptea de Revelion
