Limba îți poate da informații importante despre tractul digestiv și ficat, potrivit liverdoctor.com. De exemplu, dacă este acoperită de o peliculă albicioasă, ai o digestie proastă, un ficat leneș ori un dezechilibru al florei intestinale.
Dacă limba albicioasă este însoțită de respirație urât mirositoare, înseamnă că organismul tău nu produce suficient acid clorhidic. În aceste condiții, ai probleme cu digestia alimentelor bogate în proteine, precum carne, fructe de mare sau ouă. După o masă ce conține aceste produse, te simți balonată și greoaie.
Dacă observi o peliculă albicioasă în spatele limbii, colonul tău nu funcționează bine și are nevoie de o detoxificare. O crestătură pe vârful limbii poate anunța probleme cu inima, fizică sau psihică. Limba trebuie să fie curată, acesta fiind un indicator că organismul tău cere ce are nevoie și nu are pofte nesănătoase.
Sursa: unica.ro