Se presupune că totul vine dintr-o încercare a autorităților locale de a valida listele de semnături, astfel că împuterniciți ai primăriilor din județ fac verificări la domiciliul oamenilor, scrie realitateadeteleorman.net.
Flori M. este una dintre semnatarele listelor întocmite în perioada campaniei de strângere de semnături. Ea a povestit, în exclusivitate pentru Realitatea de Teleorman, cum a decurs totul: „Mi-au bătut la ușă în cursul acestei dimineți. A deschis fiica mea. Era un polițist de la poliția comunitară, cred. Și mi-a arătat semnătura mea de pe o copie a listei și m-au întrebat dacă semnătura îmi aparține. Apoi m-au întrebat dacă am semnat pentru modificarea constituției. Le-am spus că e semnătura mea și că o recunosc. Și le-am spus că am semnat pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”. Și mi-a zis că nu scrie acolo că pentru asta am semnat, ci pentru modificarea constituției. Le-am spus că se presupune că se va schimba și constituția în sensul ăsta. L-am invitat în casă și mi-a dat să completez niște hârtii. Erau două tabele, prin care îmi dădeam din nou datele personale și o recunoaștere a faptului că am semnat. Ce mi se pare mie greșit, pe lângă faptul că te trezești cu polițistul la ușă, e faptul că te întreabă dacă ai semnat pentru modificarea constituției, ca să spui nu. Și sunt sigură că sunt mulți care nu înțeleg întrebarea asta.”
Mai mulți primari din Teleorman au fost contactaţi pentru a-i întreba care este metoda prin care ei verifică veridicitatea semnăturilor. Primarul Valerică Cîrciumaru, de la Roșiorii de Vede, a spus că modul de verificare e simplu: „M-am interesat. Dosarele cu listele respective le-am dirijat către Evidența Populației, urmând ca ei să verifice. Ei au două lucruri de verificat: ca cei din listă să figureze în listele electorale și să fie cetățeni cu drept de vot. Autenticitatea semnăturii nu e treaba mea.”