Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că, în urma unei analize realizate în anul 2022, s-a constatat că peste 60% din echipamentele medicale din secţiile ATI sunt fără contracte de mentenanţă, situaţia care trebuie remediată. În acest sens s-au operat modificări legislative, astfel încât banii pentru aceste servicii să fie asiguraţi de minister.
”În anul 2022, Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Societatea Română de Anestezie Terapie Intensivă a evaluat situaţia contractelor de service şi mentenanţă pentru echipamentele medicale din unităţile sanitare din România. Analiza realizată în peste 200 de unităţi sanitare a evidenţiat faptul că peste 60% din echipamentele medicale din una dintre cele mai tehnologizate specialităţi – ATI nu deţin contracte de service şi mentenanţă”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că, la scurt timp după această evaluare, ministrul a demarat procedurile necesare pentru asigurarea finanţării acestor servicii direct de la Ministerul Sănătăţii în cadrul programului Acţiuni Prioritare – ATI.
”Modificarea legislativă asigură o finanţare directă pentru aceste servicii şi reglementează o serie de aspecte privind calitatea şi siguranţa actului medical (prin OMS 321/2023, publicat în MO Partea I, Nr. 125)”, a mai transmis ministerul.
La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că siguranţa pacienţilor şi a actului medical reprezintă o prioritate a mandatului său.
”În urma analizei realizată împreună cu colegii de la Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, am considerat necesar să actualizăm legislaţia care reglementează finanţarea acestui sector, pentru a veni în sprijinul unităţilor sanitare, respectiv, pentru a reduce vulnerabilitatea spitalelor din România privind capacitatea funcţională a echipamentelor din ATI”, a declarat ministrul Sănătăţii.