Situată într-o clădire veche de aproape 100 de ani și care nu a mai trecut prin reparații serioase din anii '70, secția diabet a Spitalului Județean de Urgență Reșița arăta deplorabil. În unele saloane ploua, era mucegai peste tot, iar acoperișul avea nevoie de reperații serioase.
În urmă cu 6 luni, doi medici au decis să facă ei schimbarea. Au folosit atât banii proprii, cât și donații primite de la alți oameni.
„Am început în primăvara anului acesta, cred că prin mai dacă nu mă înșel. Greu a fost că e nevoie de bani, e nevoie de forță de lucru, e nevoie de răbdare, dar nu ne plângem. Ne-a ieșit ceva frumos. Pacienții se bucură. Am mai și cărat, am mai zidit, am mai și măturat”, a povestit Caius Diaconescu, șef de secție al spitalului.
„E o muncă susținută pe parcursul a șase luni de zile, ne-am izbit de o grămadă de provocări, ne-am izbit de lucru cu omul, care a fost cel mai greu. Am avut sprijinu doamnei manager, care ne-a asigurat o parte din materiale și o mână de lucru de la penitenciarul de la de la Buziaș”, a mărturisit Liviu Necula, medic.
Acum, cei o mie de pacienți care sunt tratați anual pe secție beneficiază de condiții decente, așa cum ar trebui să existe în orice spital.
Cei doi medici speră ca exemplul lor să fie urmați și de alți colegi.